Recent, Grupul Român pentru Investiţii şi Consultanţă (RGIC) - prin doamna Otilia Manta, Preşedinte/CEO a încheiat un acord de parteneriat cu Galilee International Management Institute (GIMI) - prin dl. Dr. Joseph Shevel, Preşedinte, din Israel. Parteneriatul are în vedere colaborarea în domeniul agriculturii şi dezvoltării rurale prin participarea fermierilor, celor interesaţi de agricultură la cursurile şi programele organizate de GIMI, derularea de webinars, promovare reciprocă, etc. 

Galilee International Management Institute (GIMI) este o instituţie de formare profesională oarecum diferită de alte centre similare în sensul că absolvenţii cursurilor şi programelor derulate aici pleacă nu doar cu cunoştinţe de specialitate, dar şi cu un început de relaţie profesională, de networking, strânsă şi durabilă. An după an, Institutul reuneşte directori, profesionişti şi oameni de ştiinţă într-o serie de seminarii bogate în informaţii cu privire la gestionarea sistemelor fundamentale din societate. De asemenea, numeroasele parteneriate şi proiecte internaţionale contribuie la o viziune cât mai bună asupra realităţii la nivel global. 

Fondat în 1987, cu sediul in nordul Israelului, Galilee International Management Institute (GIMI) este o cheie a experienţei şi succeselor israeliene în mai multe domenii. Institutul îşi propune, prin activitatea sa în toate domeniile pentru care organizează cursuri şi programe de formare profesională, să încerce să elimine decalajul dintre ţările aflate în curs de dezvoltare şi cele dezvoltate prin programe de educaţie şi de consolidare a capacităţilor. Astfel, programele oferite cursanţilor din străinătate sunt concepute astfel încât acestea să răspundă pe deplin cerinţelor participanţilor la cursuri. Bazându-se pe experienţa şi performanţele unice ale statului Israel în domenii ca educaţie şi cercetare- dezvoltare, specialiştii e la GIMI sunt capabili să ofere o varietate de neegalat de cursuri şi programe inovatoare prezentate de experţi de vârf din Israel în domeniile lor de activitate.