Joi, 19 ianuarie 2012, ora 10.00, la sala de conferinţe a hotelului CARA din Piteşti a avut loc conferinţa regională şi workshop-ul Importanţa parteneriatelor la nivel local şi regional în dezvoltarea durabilă a zonelor rurale, organizat de Cardinal Jobs - în calitate de partener - şi SC RGIC CONSULTANŢĂ SRL – în calitate de beneficiar, în cadrul proiectului “Resursa umană, investiţie valoroasă în turismul rural românesc!” (ID 36694) Investeşte în oameni!, cofinanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. 

La eveniment au participat peste 35 de invitaţi, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi ai organizaţiilor non-guvernamentale care acţionează în regiune şi au ca activitate principală dezvoltarea resurselor umane şi actori locali ai pieţei turismului rural: proprietari de cabane şi pensiuni, reprezentanţi ai partenerilor din proiect. Conferinţa regională despre importanţa parteneriatelor a fost deschisă de Dna. Magda Petre (Cardinal Jobs), expert coordonator regional pentru regiunea Sud Muntenia. Despre proiect şi despre rolul parteneriatelor locale şi regionale au mai vorbit dl. Bogdan Guţă, expert informare publicitate (RGIC Consultanţă), dna. Paula Stoicea, expert coordonator naţional (Antrec Romania) şi Dna. Cristina Vicol, expert informare publicitate (Euro-Link Consultants). Domnul Iulian Nicolae, Director Executiv AJOFM Argeş a făcurt o scurtă prezentarea a situaţiei pieţei de muncă din judeţul Argeş, problemele cu care aceasta se confruntă dar şi soluţiile pe care le oferă persoanelor în căutarea unui loc de muncă.  

După conferinţă a urmat un atelier de lucru, moderat de dna. Magda Petre, la care au fost abordate situaţii concrete referitoare la resursa umană din domeniul tursimului rural din judeţul Argeş şi din regiunea Sud Muntenia. În acest context a fost evidenţiat, din rol, rolul pe care parteneriatele locale şi regionale îl au în dezvoltarea durabilă a regiunii, dar şi în asigurarea continuităţii obiectivelor proiectului în perioda post implementare.  

Evenimentul de la Pitesti face parte dintr-o serie de activităţi derulate în cadrul proiectului, al cărui principal obiectiv este dezvoltarea resurselor umane din domeniul turismului rural. Proiectul, care a debutat în august 2009 şi se va desfăşura până în 2012, urmăreşte realizarea de traininguri şi cursuri de formare, perfecţionare şi recalificare pentru 830 de persoane din zonele rurale din regiunile Nord-Est, Nord-Vest, Vest, Sud-Muntenia şi Centru, care au fost selectate dintr-un grup-ţintă de 2030 de persoane.  

Referitor la această manifestare, Doamna Otilia Manta, Manager de Proiect, a declarat: "Parteneriatele încheiate de Cardinal Jobs cu reprezentanţi ai autorităţilor locale, cu organizaţii non guvernamentale şi cu actori privaţi implicaţi direct în activitatea de turism rural, contribuie la îndeplinirea obiectivelor proiectului, dar şi la continuitatea pe termen lung a acestuia. Reţeaua interreginală de instituţii astfel formată contribuie la creşterea calităţii competenţelor profesionale la nivel local şi regional, iar rolul Centrului Regional de Coordonare din regiunea Sud-Muntenia, coordonat de Cardinal Jobs , este foarte important"