European Busines Awards 2011 a anunţat că Grupul Român pentru Investiţii şi Consultanţă (RGIC) a fost nominalizat să reprezinte România la European Business Awards 2011 - competiţie de prestigiu la care sunt premiate cele mai performate companii europene. 

Programul European Business Awards, sponsorizat de banca HSBC, recunoaşte şi recompensează excelenţa, bunele practici şi inovaţia companiilor din întreaga Uniune Europeană. Aflat la cea de-a cincea ediţie, programul a identificat într-o primă fază de evaluare câteva dintre cele mai de succes companii din Europa, selectate pe baza abilităţii lor dovedite de a urma principii esenţiale precum inovaţia, excelenţa în afaceri, responsabilitatea socială şi sustenabilitatea. 

Pentru Doamna Otilia Manta, Presedinte/CEO al Grupului Român pentru Investiţii şi Consultanţă (RGIC) această nominalizare reprezintă: "Confirmarea valorii şi competenţei de care se bucură Grupul Român pentru Investiţii şi Consultanţă (RGIC). Expertiza dobândită de compania noastră în cei peste zece ani de activitate pe piaţa naţională şi internaţională - expertiza tradusă prin cele peste 1.000 de proiecte de succes - şi echipa care a făcut posibilă această expertiză reprezintă pilonii de bază ai succesului Grupului Român pentru Investiţii şi Consultanţă (RGIC). O echipă de profesionişti cu o experienţă vastă în domeniul lor de activitate înseamnă încredere, sentiment pe care partenrii noştri îl au din prima etapă a colaborării cu Grupul Român pentru Investiţii şi Consultanţă (RGIC). Cu cât partenerii noştri au mai multă încredere în noi, cu atât compania noastră merge mai bine. Dezvoltarea noastră depinde de dezvoltarea lor. Este o reţetă simplă - dar cu foarte multă muncă şi determinare în spate - pentru un succes asigurat! Această nominalizare ne întăreşte încrederea în noi, în ceea ce facem şi ne demonstrează că mergem pe drumul cel bun!".