PREZENTARE CURSURI DE FORMARE PROFESIONALA RECUNOSCUTE DE ANC

Asociaţia de Dezvoltare în Afaceri este autorizata pentru furnizarea de programe certificate la nivel naţional, structurate după metodologia impusă de Autoritatea Naţională pentru Calificări (ANC) şi urmareste acoperirea tuturor unităţilor de competenţă identificate în piaţa muncii pentru fiecare ocupaţie în parte.


ADMINISTRATOR DE RISC, cod COR 241240

Pentru ocupatia administrator de risc, programul de pregatire prevede 3 module, care insumeaza competenţe absolut necesare fiecărui ocupant al acestei poziţii din sistemul financiar-bancar, iar beneficiul acestui program de perfecţionare acreditat constă în dobândirea tuturor acestor competenţe pe parcursul a 40 de ore de predare, din care cel puţin 21 de ore sunt dedicate aplicaţiilor practice.


MODUL  1 NORME SI REGLEMENTARI  

COMPETENTE SPECIFICE

  • Aplicarea prevederilor legale referitoare la securitatea şi sănătatea în muncă şi în domeniul situaţiilor de urgenţă
  • Aplicarea programului de cunoaştere a clientele
  • Aplicarea normelor de asigurare a securităţii informaţiilor bancare


MODUL  2  DOCUMENTARE, PROIECTARE, VERIFICARE

COMPETENTE SPECIFICE

  • Realizarea documentării asupra caracteristicilor de risc ale situaţiei analizate 
  • Verificarea respectării standardelor de prudenţă şi supraveghere bancară
  • Proiectarea de măsuri specifice de politică şi strategie bancară

 

MODUL  3 MONITORIZAREA SI EVALUAREA  RISCULUI

COMPETENTE SPECIFICE

  • Monitorizarea încadrării valorice a indicatorilor de prudenţă şi supraveghere bancară
  • Monitorizarea fenomenului de risc specific
  • Evaluarea riscurilor din mediul extern de lucru
  • Informarea nivelului ierarhic superior


LECTORI

Specialisti cu o bogata experienta in domeniul financiar-bancar.


GRUPUL ŢINTĂ

Cursul se adreseaza  atat personalului din sistemul financiar-bancar implicat în activitatea de management al riscurilor cat şi tuturor persoanelor care doresc să-şi dezvolte competenţe noi în domeniul analizei şi administrării riscurilor financiar-bancare.


CONDITII DE ACCES: Studii superioare 


EVALUARE: Evaluarea finala pe program


CERTIFICARE

Absolventii vor primi un certificat de absolvire şi suplimentul descriptiv al certificatului în care se menţionează competenţele specifice dobândite. Certificatul este recunoscut de Autoritatea Naţională pentru Calificări (ANC).


TAXA PARTICIPARE SI INSCRIERE CURS

Taxa de participare la curs este de 700 lei. Include participarea, taxa de examinare, suportul de curs si eliberarea certificatului de absolvire. Cursul se va desfasura la sediul ADA din Bucuresti, str. Comana nr. 19B, sector 1, sala Moldova.


Modalitate de plata: Plata se poate realiza prin transfer bancar sau depunere in cont, folosind urmatoarele date: 

BENEFICIAR: ASOCIATIA DE DEZVOLTARE IN AFACERI (ADA), CF 21982862

IBAN –RO14UGBI0000132016639RON – GARANTI BANK Agentia  Magheru

Specificati pe OP numele cursului si numele dvs.

Pentru confirmare, va rugam sa ne transmiteti o copie de pe ordinul de plata la fax: 021.222.68.70. 


Pentru inscriere, participantul trebuie sa completeze: 

  • Formular de inscriere  si sa il transmita impreuna cu actele de mai jos: 
  • copia actului de identitate 
  • copie dupa certificatul de casatorie (pentru persoanele care si-au schimbat numele) 
  • copia ultimei diplome de studii 
  • dovada achitarii taxei de participare la fax: 021.222.68.70 sau sa le aduca la sediul Asociatiei de Dezvoltare in Afaceri (ADA) din Str. Comana nr. 19B, sector 1, Bucuresti.


Grupele vor fi formate din minim 15 participanti, maxim 20.


Inscrierile se vor face in ordinea depunerii dosarelor pana la epuizarea locurilor.



ANALIST CREDITE, cod COR 241241

Pentru ocupatia analist credite, programul de pregatire prevede 3 module, care insumeaza competenţe absolut necesare fiecărui ocupant al acestei poziţii din sistemul financiar-bancar, iar beneficiul acestui program de perfecţionare acreditat constă în dobândirea tuturor acestor competenţe pe parcursul a 40 de ore de predare, din care cel puţin 24 de ore sunt dedicate aplicaţiilor practice.


MODULUL 1 NORME SI REGLEMENTARI  

COMPETENTE SPECIFICE

  • Aplicarea prevederilor legale referitoare la securitatea şi sănătatea în muncă şi în domeniul situaţiilor de urgenţă
  • Aplicarea programului de cunoaştere a clientelei
  • Aplicarea normelor de asigurare a securităţii informaţiilor bancare


MODULUL 2 ANALIZA DOSARULUI DE CREDIT  

COMPETENTE SPECIFICE

  • Pregătirea documentaţiei de credit pentru analiză
  • Analizarea caracteristicilor de risc ale clientului  
  • Analizarea caracteristicilor de risc ale tranzacţiei 


MODULUL 3 EVALUAREA DOSARULUI DE CREDIT

COMPETENTE SPECIFICE

  • Elaborarea recomandării de creditare 
  • Întocmirea de rapoarte


LECTORI

Specialisti cu o bogata experienta in domeniul financiar-bancar.


GRUPUL ŢINTĂ

Cursul se adreseaza  atat personalului din sistemul financiar-bancar care desfăşoară activităţi de analiză a creditelor, precum şi profesionistilor din alte sectoare de activitate (companii) care doresc să-şi dezvolte competenţe în domeniul analizei de credite.


CONDITII DE ACCES: Studii superioare 


EVALUARE: Evaluarea finala pe program


CERTIFICARE

Absolventii vor primi un certificat de absolvire şi suplimentul descriptiv al certificatului în care se menţionează competenţele specifice dobândite. Certificatul este recunoscut de Autoritatea Naţională pentru Calificări (ANC).


TAXA PARTICIPARE SI INSCRIERE CURS

Taxa de participare la curs este de 700 lei. Include participarea, taxa de examinare, suportul de curs si eliberarea certificatului de absolvire. Cursul se va desfasura la sediul ADA din Bucuresti, str. Comana nr. 19B, sector 1, sala Moldova.


Modalitate de plata: Plata se poate realiza prin transfer bancar sau depunere in cont, folosind urmatoarele date: 

BENEFICIAR: ASOCIATIA DE DEZVOLTARE IN AFACERI (ADA), CF 21982862

IBAN –RO14UGBI0000132016639RON – GARANTI BANK Agentia  Magheru

Specificati pe OP numele cursului si numele dvs.

Pentru confirmare, va rugam sa ne transmiteti o copie de pe ordinul de plata la fax: 021.222.68.70. 


Pentru inscriere, participantul trebuie sa completeze: 

  • Formular de inscriere si sa il transmita impreuna cu actele de mai jos: 
  • copia actului de identitate 
  • copie dupa certificatul de casatorie (pentru persoanele care si-au schimbat numele) 
  • copia ultimei diplome de studii 
  • dovada achitarii taxei de participare la fax: 021.222.68.70 sau sa le aduca la sediul Asociatiei de Dezvoltare in Afaceri (ADA) din Str. Comana nr. 19B, sector 1, Bucuresti.


Grupele vor fi formate din minim 15 participanti, maxim 20.


Inscrierile se vor face in ordinea depunerii dosarelor pana la epuizarea locurilor.


INTERMEDIAR IN ACTIVITATEA FINANCIARA SI COMERCIALA (BROKER), cod COR 331103

Pentru ocupatia intermediar in activitatea financiara si comerciala (broker), programul de pregatire prevede 3 module, care insumeaza competenţe absolut necesare fiecărui ocupant al acestei poziţii din sistemul financiar-bancar, iar beneficiul acestui program de perfecţionare acreditat constă în dobândirea tuturor acestor competenţe pe parcursul a 40 de ore de predare, din care cel puţin 24 de ore sunt dedicate aplicaţiilor practice.


MODULUL 1 NORME SI REGLEMENTARI  

COMPETENTE SPECIFICE

  • Aplicarea prevederilor legale referitoare la securitatea şi sănătatea în muncă şi în domeniul situaţiilor de urgenţă
  • Aplicarea programului de cunoaştere a clientelei
  • Aplicarea normelor de asigurare a securităţii informaţiilor bancare


MODULUL 2 DEZVOLTAREA ACTIVITATII   

COMPETENTE SPECIFICE

  • Prospectarea pieţei produselor financiar-bancare şi comerciale
  • Dezvoltarea bazei de clienţi   


MODULUL 3 CONSILIERE SI ASISTENTA  

COMPETENTE SPECIFICE

  • Acordarea de consultanţă la produsele de economisire sau investiţie 
  • Consilierea aferentă produselor de creditare
  • Asigurarea asistenţei în vânzarea produselor


LECTORI

Specialisti cu o bogata experienta in domeniul financiar-bancar.


GRUPUL ŢINTĂ

Cursul se adreseaza  atat personalului din sistemul financiar-bancar care desfăşoară activităţi de prospectare a pieţei produselor financiar-bancare şi comerciale, precum şi profesionistilor din alte sectoare de activitate (companii) care doresc să-şi dezvolte competenţe în domeniul consultanţei pentru produsele de economisire sau investiţie.


CONDITII DE ACCES: Studii medii 


EVALUARE: Evaluarea finala pe program


Certificare

Absolventii vor primi un certificat de absolvire şi suplimentul descriptiv al certificatului în care se menţionează competenţele specifice dobândite. Certificatul este recunoscut de Autoritatea Naţională pentru Calificări (ANC).


TAXA PARTICIPARE SI INSCRIERE CURS

Taxa de participare la curs este de 550 lei. Include participarea, taxa de examinare, suportul de curs si eliberarea certificatului de absolvire. Cursul se va desfasura la sediul ADA din Bucuresti, str. Comana nr. 19B, sector 1, sala Moldova.


Modalitate de plata: Plata se poate realiza prin transfer bancar sau depunere in cont, folosind urmatoarele date: 

BENEFICIAR: ASOCIATIA DE DEZVOLTARE IN AFACERI (ADA), CF 21982862

IBAN –RO14UGBI0000132016639RON – GARANTI BANK Agentia  Magheru

Specificati pe OP numele cursului si numele dvs.

Pentru confirmare, va rugam sa ne transmiteti o copie de pe ordinul de plata la fax: 021.222.68.70. 


Pentru inscriere, participantul trebuie sa completeze: 

Formular de inscriere si sa il transmita impreuna cu actele de mai jos: 

  • copia actului de identitate 
  • copie dupa certificatul de casatorie (pentru persoanele care si-au schimbat numele) 
  • copia ultimei diplome de studii 
  • dovada achitarii taxei de participare la fax: 021.222.68.70 sau sa le aduca la sediul Asociatiei de Dezvoltare in Afaceri (ADA) din Str. Comana nr. 19B, sector 1, Bucuresti.


Grupele vor fi formate din minim 15 participanti, maxim 20.


Inscrierile se vor face in ordinea depunerii dosarelor pana la epuizarea locurilor.


COMPETENTE ANTREPRENORIALE

Pentru Competente antreprenoriale, planul de pregatire prevede 4 teme de studiu si beneficiul acestui program de initiere acreditat constă în dobindirea de cunostinte necesare initierii si dezvoltarii unui plan de afaceri, identificarii si accesarii surselor de finantare, pe parcursul a 40 de ore de predare, din care cel puţin 14 de ore sunt dedicate aplicaţiilor practice.


TEME DE STUDIU

  • PLANUL DE AFACERI 
  • MANAGEMENTUL AFACERII
  • CADRUL LEGISLATIV SI GESTIONAREA FINANCIARA A UNEI AFACERI 
  • MARKETINGUL SI PROMOVAREA UNEI AFACERI


LECTORI

Specialisti cu o bogata experienta in domeniu.


GRUPUL ŢINTĂ

Cursul se adreseaza  tuturor persoanelor interesate sa infiinteze o afacere.


CONDITII DE ACCES: Studii medii 


EVALUARE: Evaluarea finala pe program


CERTIFICARE

Absolventii vor primi un certificat de absolvire şi suplimentul descriptiv al certificatului în care se menţionează competenţele specifice dobândite. Certificatul este recunoscut de Autoritatea Naţională pentru Calificări (ANC).


TAXA PARTICIPARE SI INSCRIERE CURS

Taxa de participare la curs este de 450 lei. Include participarea, taxa de examinare, suportul de curs si eliberarea certificatului de absolvire. Cursul se va desfasura la sediul ADA din Bucuresti, str. Comana nr. 19B, sector 1, sala Moldova.


Modalitate de plata: Plata se poate realiza prin transfer bancar sau depunere in cont, folosind urmatoarele date: 

BENEFICIAR: ASOCIATIA DE DEZVOLTARE IN AFACERI (ADA), CF 21982862

IBAN –RO14UGBI0000132016639RON – GARANTI BANK Agentia  Magheru

Specificati pe OP numele cursului si numele dvs.

Pentru confirmare, va rugam sa ne transmiteti o copie de pe ordinul de plata la fax: 021.222.68.70. 


Pentru inscriere, participantul trebuie sa completeze: 
Formular de inscriere si sa il transmita impreuna cu actele de mai jos: 

  • copia actului de identitate 
  • copie dupa certificatul de casatorie (pentru persoanele care si-au schimbat numele) 
  • copia ultimei diplome de studii 
  • dovada achitarii taxei de participare la fax: 021.222.68.70 sau sa le aduca la sediul Asociatiei de Dezvoltare in Afaceri (ADA) din Str. Comana nr. 19B, sector 1, Bucuresti.

Grupele vor fi formate din minim 15 participanti, maxim 20.


Inscrierile se vor face in ordinea depunerii dosarelor pana la epuizarea locurilor.


Comentarii:

Mirel adaugat in data de
When classes start, you have a program?
Mirel adaugat in data de 05:10:2016
Cand incep cursurile, aveti un program?

Completati formularul de mai jos: